Sta.sh
emotie de toamna.
by ~umeri-de-nisipun fum albastru ca o perdea din dantelă subţire şi aspră la atingere, care ne desparte cu o silabă de lumea de afară, îngrămădită într-o crăpătură de geam. ne-nchidem într-un vis frumos, calm, suav, ca o undă albastră, ce tremură pe degetul arătător, atunci când ne unim cu marea. stăm cu ochii deschişi, cu buzele rotunjite şi ne rugăm în tăcere la un zeu inexistent, la un punct negru pe Soarele ce apune după munţi, ce dispare ca o pasăre lovită de tren..
scriem poezii cu degetele, unul pe spatele celuilalt, ne ronţăim rimele şi morfemele şi metaforele grena. uneori auzim vocile şi paşii oamenilor, grăbindu-se spre un pat gol şi rece, spre o bancă de lemn scrijelit verde, cu mâinile transpirate, dar uscate de singurătate. zâmbim amar, ca şi cum i-am vedea ultima oară, ne urcăm în ultimul tren, la două trei patru noaptea, dansăm pe culoare roşii şi geamuri pătate de lacrimile îngerilor hermafrodiţi şi orbi.
cămaşa mea de noapte ţi-e pagină de mijloc, îmi rătăceşti pe tiv un vers ciung; cămaşa ta albă se-nveleste cu lacrimi căzute din coapse, glezne şi tălpi. ştii, când stai cu spatele la mine şi eu întinsă, tragem amândoi sincron din ţigări, cânt pe pielea ta ca un pian alb, îngropăm iluziile, despărţirile, scrumul de ţigară, paharele sparte, prosoapele, notele de plată, ţipetele, cuvintele, degetele pocnite, vânătăile şi picăturile de apă de pe frunte; mansarda se micşorează, devine pat şi cearşaf îmbotit, glasurile de-afară sunt descântece în miez de noapte roasă de molii, iar noi ne pierdem în fire de păr, în urlete, inele de logodnă, utere, voaluri prăfuite, diazepame, flori de nu-mă-uita, bilete de tren şi scrisori pe şerveţele albe, ne mestecăm încet, încet viitorul îngheţat sub ploaia de-nceput de toamnă.
pe parcurs mi-am dat seama că este mai degrabă pradă pentru un constrictor, şi că adevărata sa forţă este în sine ca întreg.
sunt imagini pe care aş vrea să le îndepărtez de mine, care îmi par străine, sunt imagini atât de familiare, sunt imagini care mă surprind plăcut
dar când toate sunt puse la un loc, îşi transcend condiţia iniţială şi devin acest minunat tablou, pe care nu pot decât să îl aplaud
--
~renaissance-sun,
deşi, dacă stau să mă gândesc bine, adesea mă laşi fără cuvinte
şi te înţeleg perfect, pentru că ştiu cum este să primeşti un input, mai ales atunci când simţi nevoia
--
~renaissance-sun,